Schizofrenie

10 07 2008

Te-am cautat si nu te-am mai gasit. Ai fugit undeva la capatul lumii departe de mine stiind ca nu te pot ajunge acolo in casuta ta ascunsa din creierul meu. Te simt totusi activa. Te joci cu mintea mea, ma manipuezi chiar daca esti atat de departe. M-am gandit, cu restul de creier ramas, sa te alung din casuta. Dar in loc sa dispari, ai ocupat o parte si mai mare. Acum ce ma fac? Nu vreau sa accept. Stiu ca e o lupta pierduta de mine, castigata de tine. Pana la urma ce-o sa castigi? Creierul meu? Si ce-o sa faci cu el? E deja terminat, nu mai e bun de nimic, a ajuns o masa sangerie de materie, nimic altceva. Nu mai valoreaza nici cat l-ai pune intr-o tigaie la prajit.

Ai plecat, dar tot aici esti. Si cu toate ca esti in mine, nu reusesc sa te gasesc. O sa mor si atunci o sa iesi afara, si-ti gasesti alta casuta din alta minte. Iti place sa ai tot mai mult pana nu mai poti avea nimic.

Edward





Iubire in III acte (actul III)

9 07 2008

Scrasnetul caucuicurilor la fiecare curba parea neverosimil pe asfaltul stopit de ploiaia care cadea inversunata. Era incordat in spatele volanului, aproape fara sa clipeasca, o picatura de sudoare scurgandu-i-se pe tampla, croindu-si drum pe obrazul bronzat. Ea era speriata pe scaunul din dreapta si-si impartea atentia intre parbrizul prin care abia distingea drumul serpuit in noaptea uda si el, cel pe care-l iubea atat de mult…

- Iubitule, te rog…

Vocea i se sugruma intr-un icnet de durere cand o frana violenta stranse centura de siguranta pe trupul ei delicat.

Oare cum ajunsesera aici? Trecusera abia trei ani din relatia lor perfecta. Trei ani in care recunostea ca nu toate fusesera roz, dar in cele mai multe momente se simtisera fericiti. Unde disparusera toate momentele acelea frumoase. Inainte sa-i spuna ca nu mai poate ii spusese ca o iubeste, ca nu poate sa traiesca fara ea. Si cu toate astea, nu mai putea sa traiasca nici cu ea. Mintea ei nu putea intelege asta. Il iubea si stia, simtea cu toata fiinta ei ca si el o iubeste. Si atunci de ce sa nu mai poata? Chiar nu intelegea.

Sunetul metalic al sistemului de protectie la derapaje al masinii ii intrerupse sirul gandurilor. Nu-l mai vazuse conducand asa de agresiv. Taia fiecare curba si trecea la limita pe langa marginea prapastiei din stanga lor sau pe langa stancile inalte de pe partea dreapta. Din cand in cand sistelele active de protectie intrau in functiune protejandu-i de propria lui nebunie. Nu i se clintea nici un muschi si ochii ii erau imobili. Nu-l mai recunostea. Parca nu mai era iubitul ei timid, plin de candoare, bland pe care-l vazuse lacrimand cu trei ani in urma. Se transformase in ceva ce nu putea descrie si inima ei refuza sa accepte. Incerca sa-l atinga pe umar.

- Te rog foarte mult sa ma lasi sa conduc!

Glasul lui rastit o facu sa tresara. Avea o voce guturala pe care nu i-o cunostea. Nu avu insa timp sa reflecte in continuare pentru ca la una din curbe, din cauza vitezei prea mari lovi un colt de stanca. Incerca disperat sa redreseze bolidul care dansa de cateva ori pe sosea dupa care lovi parapetul de beton si se prabusi spre raul din prapastie. Picaturile de ploaie aveau acum culoarea ficatului crud. Simtise sunetele surde ale oaselor zdrobite printre metalele contorsionate si se intreba senina daca fusesera ale ei sau ale lui. Nu o durea nimic. Cu o luciditate stranie il intreba daca se simte bine. Dar spre surprinderea ei nu-si auzi vocea. Incerca din nou. In mintea ei rostea cuvintele, dar ele nu se auzeau. Nu-si putea misca nici o parte a corpului. Simti cum se desprinde incet din masina contorsionata si pluteste desupra ei. Ii era nesperat de bine. I se parea ciudat ca desi ploua, nici un picur nu o atingea. Si atunci il vazu: Tipa de spaima si neputinta. Era jumatate in afara masinii pe geamul spart cu trupul sfasiat de metalul rece, gemand incet. Incerca sa-l ajute dar mainile ei nu erau bune la nimic. Tot de putea face era sa se uite cum viata se scurge din el. Apoi se vazu pe ea! Era intinsa pe scaunul din dreapta sau ce mai ramasese din el, cu un ciob metalic infipt in gat. Isi dadu seama de ce nu putuse sa vorbeasca. Partea de jos a trupului era prinsa sub ce fusese odinioara bordul masinii si era acoperit cu panza de otel a airbag-ului. Dintr-o data il simti in spatele ei si se intoarse. Era el, cel pe care-l stia, plin de dragoste, stralucitor. Il lua in brate si plutira amandoi inlantuiti departe de toate lucrurile care le adusesera suferita in trecut. Acum erau cu adevarat fericiti!





Iubire in III acte (actul II)

8 07 2008

Ii statea relaxata in brate, savurand senzatia degetelor lui prin par. Vantul cald si moale desavarsea atingerea lui facand-o sa-si doreasca sa dureze pentru totdeauna. Deschise ochii si-si ridica fata zambitoare spre el:

- Ce-ai vrut sa-mi spui in seara aceea?

- In seara in care n-am avut curaj sa deschid gura?

- Da, in seara aceea la bar, cand incercam sa-mi ascund lacrimile…

- Ah! Te urmarisem in fiecare seara si imi facusem un intreg scenariu in cap. As fi vrut sa-ti iau povara asupra mea. Ma durea fiecare lacrima, simteam ca mor cand iti vedeam privirea asa de trista… As fi vrut sa-ti spun ca te iubesc dintotdeauna, ca as face orice pentru tine, dar chiar daca n-as fi fost asa timid, mi s-a parut ca daca ti-as fi spus toate acestea, m-ai fi respins sau nici nu te-ai fi uitat la mine.

- Ador timiditatea ta, ador totul la tine si-ti multumesc din toata inima pentru gandurile tale. Iti multumesc pentru modul in care te porti cu mine, pentru lumina din ochii tai cand zambesti, pentru ce-mi spui prin vorbe dar mai ales pentru ce-mi spui cand ma privesti!

Inchisera amandoi ochii vrajiti unul de celalalt, cu simtirile amortite de focul dragostei ce ardea mai intens ca niciodata. Totul decursese perfect pana atunci si nu-si imaginau ca ar fi putut fi altfel. Erau doar ei doi.





Iubire in III acte (actul I)

7 07 2008

- Te-am vazut singura… si trista… si ma gandeam ca…

Cuvintele ii ramasera in gat, nu vroiau sa mai iasa. Se inrosise. Isi facuse un intreg text in minte si-l repetase zile de-a randul. Uitase tot acum si ramasese pironit in fata ei, incapabil sa mai scoata o vorba, pierdut. Ea-si ridica ochii suprinzator de albastri, plini de lacrimi spre el, cu aceeasi privire trista pe care o avea de ceva vreme. Nu-i spuse nimic. El se intoarse incet, vizibil jenat, transpirat, invins de timiditatea pe care nu o putea tine sub control. Pleca spre scaun cu pasi mici, cu ochii lui mari si sinceri in pamant, impovarat de durerea pe care o simtise, chiar daca nu stia motivul lacrimilor ei. Dupa doi pasi in directia locului pe care-l ocupase pana atunci, auzi vocea ei dulce, usor ragusita, soptind:

- Multumesc, apreciez!

Nu se intoarse ci doar se opri un moment, dupa care-si continua drumul ce parea nesfarsit spre scaunul de pe care se ridicase. Ar fi vrut sa se intoarca, sa o ia in brate, sa-i spuna ca nu merita sa fie asa trista, indiferent de motive. Ar fi vrut sa-i promita ca va fi langa ea toata viata, ar fi vrut sa-i spuna ca nu se mai putea gandi decat la ea, ca inima ii batea doar pentru ea. Ar fi vrut sa-i spuna toate acele lucruri pe care si le soptesc indragostitii. Dar si-a dat dintr-o data seama ca ar fi sunat ca niste clisee neverosimile.





Afara…

29 06 2008

…e o lume nebuna si bolnava. Nu mai ies din casa!





Soferi inconstienti si fara simtul raspunderii

20 06 2008

Mergeam pe un drum virajat de munte. Mergeam calm, fara sa alerg. Terminasem o prezentare si m-am gandit sa aleg un drum frumos, mai putin monoton, la fel de lung, inapoi spre casa. Numai ca alegerea mea se pare ca nu a fost de bun augur. Urcam o succesiune de curbe la 90 de grade. Viram spre stanga intr-una din ele cand in fata mea am vazut o masina rosie depasind o dacia papuc. Depasea fara vizibilitate, in curba, pe banda continua. Cat de inconstient sa fii sa faci asa ceva? Am tras dreapta de volan desi curba mea inca nu se terminase. Am intrat cu doua roti pe griblura de pe marginea soselei si am incercat sa trag din nou stanga de volan ca sa nu intru in padurea de pe margine. Numai ca masina nu m-a mai ascultat si a intrat in derapaj. Nu m-a ajutat nici pedala de frana pe care am apasat-o instinctiv la maxim. Am dansat de cateva ori stanga drapta pe marginea soselei ca in final partea din spate a masinii sa izbeasca un copac, aruncandu-ma cu botul in altul. In momentul impactului final, gemurile s-au inchis, motorul s-a oprit, au explodat airbag-urile frontale, si toata masina s-a umplut de un fum cenusiu innecacios. La radio era o melodie vesela, ritmata. Am scos cheile din contact, am deschis usa si m-am uitat la masina care era intr-o parte inclinata puternic in fata, proptita intr-un copacel destul de subtire, dar se pare destul de rezistent. Masinile oprisera pe sosea si oamenii se agitau in jurul meu si al masinii. Unii faceau poze cu telefoanele mobile, cativa se indemnau unul pe altul sa sune la 112. De nicaieri a aparut si o ambunalta al carei medic m-a intrebat de sanatate si cand si-a dat seama ca nu am nimic, a plecat mai departe. In 3-4 minute a aparut si o masina de politie. Mi-a placut organizarea. Ca la carte. Ca la occidentali.

Dupa ce socul initial a trecut, m-am gandit ce am facut gresit. Poate trebuia sa accelerez, poate nu trebuia sa pun frana. De fapt cred ca ar fi trebuit sa intru in inconstientul ala care nu si-a pus problema sa opreasca sa vada daca am murit sau mai traiesc.

nota: Am vrut initial sa pun cateva poze, dar exista o persoana care si-a manifestat aseara neincrederea cu privire la imbratisarea masinii mele cu copacul, asa ca-i fac pe plac si nu-i dau motive vizuale sa creada mai mult.





Complexul lui Oedip (I)

17 06 2008

Il stiti pe Freud? Bun! M-am gandit sa fac putin cunoscut acest concept pe care Freud l-a universalizat, celor care nu au idee ce inseamna. In cateva cuvinte, complexul lui Oedip se traduce prin ostilitatea fata de parintele de acelasi sex. Este mult mai pregnant la baiat decat la fata.

Mai întîi trebuie să spun că faptul de a cunoaşte ce este complexul lui Oedip nu ajută la nimic în practică. Identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex se realizează nu pe linie culturală, programatic, ci pe calea instinctului. Chiar dacă nu vrem acest lucru sau vrem să îl controlăm oarecum, identificarea se petrece automat şi este cu neputinţă să intervenim.

Identificarea este o formă de relaţie cu obiectul prin care subiectul - copilul în speţă - introiectează calităţile obiectului. Astfel ia naştere supraeul - Freud însuşi susţine că supraeul individului este moştenitorul complexului lui Oedip. Dar această identificare ascunde de fapt ostilitatea copilului faţă de părintele de acelaşi sex. El vrea să-l suprime pe acesta, să-i ia locul alături de mamă sau tată (părintele de sex opus). Este o pură rivalitate care conduce uneori la rezultate dramatice.

Ceea ce împiedică dorinţa de înlocuire să se afirme pregnant este complexul de castrare şi angoasa specifică lui. Avem din nou de-a face cu instincte sau scheme de comportament înnăscute.

Din cele de mai sus rezultă limpede că un copil va avea o atitudine ambivalentă faţă de părintele de acelaşi sex. Pe de o parte îl admiră şi îl imită, pe de alta îl urăşte şi ar vrea să-l suprime. Dorinţele de suprimare sînt înăbuşite şi înlocuite cu angoasa de castrare. În plus apar sentimente inconştiente de vinovăţie şi nevoia de pedeapsă care, în viziunea lui Freud, este dictată de supraeu.

Este de reţinut un fapt: poziţia părintelui de acelaşi sex faţă de copil - mai precis calitatea relaţiei acestuia cu copilul - nu influenţează procesele descrise pînă acum. Altfel spus, nu putem împiedica ostilitatea copilului arătîndu-ne înţelegători, prietenoşi, amicali cu el. Nu ni-l apropiem coborîndu-ne pe noi înşine la nivelul lui aşa cum fac mulţi părinţi “intelectuali”. Copilul are nevoie să înfrunte un rival pentru că instinctul îi dictează acest lucru. El nu este implicat personal în această chestiune, ci execută un program înscris în el la naştere.

Pe de altă parte, procesele care nu se desfăşoară liber în viaţa reală colorează imaginarul oniric. Visele copiilor sînt pline de agresiune aşa cum o dovedesc visele unei fetiţe interpretate de C.G. Jung în lucrarea “Analiza viselor” editată de AROPA. Este foarte instructiv de studiat aceste vise.

Freud mărturisea că a descoperit sentimente ostile faţă de tatăl său în visele sale. Ori relaţia cu tatăl său a fost dintre cele mai bune. Totuşi, instinctul este mai puternic şi nu poate fi înfrînt.

Desigur că ostilitatea poate fi refulată, aşa cum am sugerat deja. Ea apare deghizat în vise. Sau poate fi sublimată. Găsim aici multe din expresiile spirituale întîlnite în relaţia dintre maestru şi discipol. De asemenea, iubirea prietenească sau atracţia copiilor mai mici faţă de cei mai mari pot împrumuta din energia pulsiunilor ostile. Refularea, sublimarea sînt cele 2 principale cursuri pe care le împrumută un instinct împiedicat să se manifeste.

 

(va urma)





Comunicare verbala

12 06 2008

 

– Bine ai venit, dragule. Nu mă săruţi? Acum o jumătate de oră am venit și eu de la serviciu. Nu-ţi vine să crezi, dar am făcut o groază de treburi. De-abia aștept să-ţi spun câte mi s-au mai întâmplat astăzi. O știi pe colega aceea a mea care a divorţat acum doi ani și care m-a spus directorului că fac prozelitism pentru că le-am predat elevilor, unde sunt dirigintă, despre creaţiune? Ei bine, astăzi mă oprește și…

– Dragă, sunt obosit. Vreau să stau puţin liniștit și să închid ochii, ca să mă mai limpezesc.

– Nu-mi ia nici cinci minute să-ţi spun, că e foarte important. Nu cumva ai avut ceva necazuri la serviciu?

– Nu, răspunse el sec.

– Nu se poate să nu fi avut vreo neplăcere cu vreunul dintre colegi. Simt eu că sunt pe aproape, nu-i așa?

– Nu, o scurtă bărbatul.

– Ţi-a aprobat șeful din orele suplimentare pe care le-ai făcut săptămâna trecută, când ai venit mereu la nouă seara? Vorba aia, e pe uzura ta și pe răbdarea mea.

– Nu știu încă, spuse el fără chef.

– Bine că mi-am adus aminte, îl asaltă ea din nou. Te-ai hotărât când îţi iei concediu, ca să știu să-l programez și eu pe-al meu?

– Încă nu, spuse, întinzându-se în pat și închizând ochii.

– Dar ce mai aștepţi? Vrei să mă duc eu să vorbesc cu directorul tău? Sau vrei să-ţi petreci concediul singur, cum ai mai făcut-o acum trei ani?

– La de-astea ești bună! mormăi el din pat.

– Vrei să spui că de altceva nu sunt bună, decât să-ţi bag beţe în roate, nu-i așa? Și eu care i-am făcut clătite domnului meu până acum și i-am cumpărat halva cu cacao, că dulcele ăsta îi place lui, și poftim cum mă tratează dumnealui! Bine, domnule! Am să-ţi pun în clătite acreală de corcodușe și peste halva praf de scărpinat, că asta vrei și asta ești! Ușa s-a închis trosnind. După două minute, ușa se deschise brusc! El făcu ochii mari, simţind o nouă vijelie.

– Doar asta voiam să știi, spuse ea pe un ton ridicat. Colega asta a mea e rudă cu directorul tău și mi-a spus că are lista cu cei pe care vrea să-i avanseze și pe cei pe care îi va da în șomaj. Dar pe tine nu te interesează asta.

– Și ţi-a dat lista? sări el din pat.

– Nu mă interesează, răspunse ea rece, închizând ușa cu același tronc.

El, după ea în bucătărie.

– Și zici că ai putea s-o obţii? o asaltă el.

– Te rog să mă lași în pace. Sunt foarte obosită și nu mai pot discuta cu nimeni la secunda asta. De fapt, mi se pare că ai spus că și tu ești obosit și că n-ai nevoie de povestea nimănui. Chiar așa, mă duc să mă culc și eu puţin, ca să mă refac.

– Poate vrei să te ajut cu ceva, zise el, sperând ca ea să revină la povestea care la început l-a plictisit, dar acum îl interesa la culme.

Ochii lui se pierdură în gol pentru câteva secunde și apoi se auzi un zgomot, ca atunci când lovești cu paleta de ţânţari pe perete. Ea se năpusti în bucătărie, gândindu-se că el a spart ceva și că era o ocazie de a-l face de două parale.

– Ce-ai făcut? Ce s-a întâmplat? îl interogă ea.

– Nimic. Absolut nimic, zise el resemnat.

Bineînţeles că nu l-a crezut. Cu spiritul ei de observaţie, a descoperit în cele din urmă misterul: un obraz al minunatului ei soţ era roșu, iar celălalt, normal.

Ieși satisfăcută pentru judecata corectă a soţului ei. Ce se întâmplase?





Poti sa incepi o viata noua?

6 06 2008

Pentru cei care cred ca daca pleci printre straini, poti incepe o viata noua ignorand trecutul…
Poezia este scrisa de Costache Ioanid.

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă…
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.

Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăţ?
— Am fost şi eu peste coline…
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Aşa… ca mă mai uit de coadă…
— Ei, şi-ai uitat?
— Şi-a fost mai bine?
— Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine…

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.





Adio Bucuresti, adio Romania!

3 06 2008

Da, plec. Daca ma intorc, o sa o fac primavare viitoare. Dar nu cred ca voi fi tentat de ceva. Nu prea e nimic sa ma mai atraga. Ramaneti cu bine!