– Bine ai venit, dragule. Nu mă săruţi? Acum o jumătate de oră am venit și eu de la serviciu. Nu-ţi vine să crezi, dar am făcut o groază de treburi. De-abia aștept să-ţi spun câte mi s-au mai întâmplat astăzi. O știi pe colega aceea a mea care a divorţat acum doi ani și care m-a spus directorului că fac prozelitism pentru că le-am predat elevilor, unde sunt dirigintă, despre creaţiune? Ei bine, astăzi mă oprește și…
– Dragă, sunt obosit. Vreau să stau puţin liniștit și să închid ochii, ca să mă mai limpezesc.
– Nu-mi ia nici cinci minute să-ţi spun, că e foarte important. Nu cumva ai avut ceva necazuri la serviciu?
– Nu, răspunse el sec.
– Nu se poate să nu fi avut vreo neplăcere cu vreunul dintre colegi. Simt eu că sunt pe aproape, nu-i așa?
– Nu, o scurtă bărbatul.
– Ţi-a aprobat șeful din orele suplimentare pe care le-ai făcut săptămâna trecută, când ai venit mereu la nouă seara? Vorba aia, e pe uzura ta și pe răbdarea mea.
– Nu știu încă, spuse el fără chef.
– Bine că mi-am adus aminte, îl asaltă ea din nou. Te-ai hotărât când îţi iei concediu, ca să știu să-l programez și eu pe-al meu?
– Încă nu, spuse, întinzându-se în pat și închizând ochii.
– Dar ce mai aștepţi? Vrei să mă duc eu să vorbesc cu directorul tău? Sau vrei să-ţi petreci concediul singur, cum ai mai făcut-o acum trei ani?
– La de-astea ești bună! mormăi el din pat.
– Vrei să spui că de altceva nu sunt bună, decât să-ţi bag beţe în roate, nu-i așa? Și eu care i-am făcut clătite domnului meu până acum și i-am cumpărat halva cu cacao, că dulcele ăsta îi place lui, și poftim cum mă tratează dumnealui! Bine, domnule! Am să-ţi pun în clătite acreală de corcodușe și peste halva praf de scărpinat, că asta vrei și asta ești! Ușa s-a închis trosnind. După două minute, ușa se deschise brusc! El făcu ochii mari, simţind o nouă vijelie.
– Doar asta voiam să știi, spuse ea pe un ton ridicat. Colega asta a mea e rudă cu directorul tău și mi-a spus că are lista cu cei pe care vrea să-i avanseze și pe cei pe care îi va da în șomaj. Dar pe tine nu te interesează asta.
– Și ţi-a dat lista? sări el din pat.
– Nu mă interesează, răspunse ea rece, închizând ușa cu același tronc.
El, după ea în bucătărie.
– Și zici că ai putea s-o obţii? o asaltă el.
– Te rog să mă lași în pace. Sunt foarte obosită și nu mai pot discuta cu nimeni la secunda asta. De fapt, mi se pare că ai spus că și tu ești obosit și că n-ai nevoie de povestea nimănui. Chiar așa, mă duc să mă culc și eu puţin, ca să mă refac.
– Poate vrei să te ajut cu ceva, zise el, sperând ca ea să revină la povestea care la început l-a plictisit, dar acum îl interesa la culme.
Ochii lui se pierdură în gol pentru câteva secunde și apoi se auzi un zgomot, ca atunci când lovești cu paleta de ţânţari pe perete. Ea se năpusti în bucătărie, gândindu-se că el a spart ceva și că era o ocazie de a-l face de două parale.
– Ce-ai făcut? Ce s-a întâmplat? îl interogă ea.
– Nimic. Absolut nimic, zise el resemnat.
Bineînţeles că nu l-a crezut. Cu spiritul ei de observaţie, a descoperit în cele din urmă misterul: un obraz al minunatului ei soţ era roșu, iar celălalt, normal.
Ieși satisfăcută pentru judecata corectă a soţului ei. Ce se întâmplase?
comentarii recente