Bani gratis?

Daca aveti o astfel de impresie, inseamna ca sunteti foarte naivi. Nu exista bani gratis! Sa va intre bine in cap!

Exista planuri care aduc fericirea

Asa suna o reclama la un credit de consum la Banc Post. Asa sa fie? Oare faptul ca ti se dau niste bani pentru o perioada de timp ca sa-i dai inpoi de doua sau de trei ori, sa fie secretul fericirii? Asa banala sa fie fericirea asta? Si cand te gandesti ca sunt atat de multi naivi (ca sa nu spun altfel) care cred in astfel de sloganuri si se arunca cu capul inainte… Banii sa aduca fericirea?

Soferi inconstienti si fara simtul raspunderii

Mergeam pe un drum virajat de munte. Mergeam calm, fara sa alerg. Terminasem o prezentare si m-am gandit sa aleg un drum frumos, mai putin monoton, la fel de lung, inapoi spre casa. Numai ca alegerea mea se pare ca nu a fost de bun augur. Urcam o succesiune de curbe la 90 de grade. Viram spre stanga intr-una din ele cand in fata mea am vazut o masina rosie depasind o dacia papuc. Depasea fara vizibilitate, in curba, pe banda continua. Cat de inconstient sa fii sa faci asa ceva? Am tras dreapta de volan desi curba mea inca nu se terminase. Am intrat cu doua roti pe griblura de pe marginea soselei si am incercat sa trag din nou stanga de volan ca sa nu intru in padurea de pe margine. Numai ca masina nu m-a mai ascultat si a intrat in derapaj. Nu m-a ajutat nici pedala de frana pe care am apasat-o instinctiv la maxim. Am dansat de cateva ori stanga drapta pe marginea soselei ca in final partea din spate a masinii sa izbeasca un copac, aruncandu-ma cu botul in altul. In momentul impactului final, gemurile s-au inchis, motorul s-a oprit, au explodat airbag-urile frontale, si toata masina s-a umplut de un fum cenusiu innecacios. La radio era o melodie vesela, ritmata. Am scos cheile din contact, am deschis usa si m-am uitat la masina care era intr-o parte inclinata puternic in fata, proptita intr-un copacel destul de subtire, dar se pare destul de rezistent. Masinile oprisera pe sosea si oamenii se agitau in jurul meu si al masinii. Unii faceau poze cu telefoanele mobile, cativa se indemnau unul pe altul sa sune la 112. De nicaieri a aparut si o ambunalta al carei medic m-a intrebat de sanatate si cand si-a dat seama ca nu am nimic, a plecat mai departe. In 3-4 minute a aparut si o masina de politie. Mi-a placut organizarea. Ca la carte. Ca la occidentali.

Dupa ce socul initial a trecut, m-am gandit ce am facut gresit. Poate trebuia sa accelerez, poate nu trebuia sa pun frana. De fapt cred ca ar fi trebuit sa intru in inconstientul ala care nu si-a pus problema sa opreasca sa vada daca am murit sau mai traiesc.

nota: Am vrut initial sa pun cateva poze, dar exista o persoana care si-a manifestat aseara neincrederea cu privire la imbratisarea masinii mele cu copacul, asa ca-i fac pe plac si nu-i dau motive vizuale sa creada mai mult.

Complexul lui Oedip (I)

Il stiti pe Freud? Bun! M-am gandit sa fac putin cunoscut acest concept pe care Freud l-a universalizat, celor care nu au idee ce inseamna. In cateva cuvinte, complexul lui Oedip se traduce prin ostilitatea fata de parintele de acelasi sex. Este mult mai pregnant la baiat decat la fata.

Mai întîi trebuie să spun că faptul de a cunoaşte ce este complexul lui Oedip nu ajută la nimic în practică. Identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex se realizează nu pe linie culturală, programatic, ci pe calea instinctului. Chiar dacă nu vrem acest lucru sau vrem să îl controlăm oarecum, identificarea se petrece automat şi este cu neputinţă să intervenim.

Identificarea este o formă de relaţie cu obiectul prin care subiectul - copilul în speţă - introiectează calităţile obiectului. Astfel ia naştere supraeul - Freud însuşi susţine că supraeul individului este moştenitorul complexului lui Oedip. Dar această identificare ascunde de fapt ostilitatea copilului faţă de părintele de acelaşi sex. El vrea să-l suprime pe acesta, să-i ia locul alături de mamă sau tată (părintele de sex opus). Este o pură rivalitate care conduce uneori la rezultate dramatice.

Ceea ce împiedică dorinţa de înlocuire să se afirme pregnant este complexul de castrare şi angoasa specifică lui. Avem din nou de-a face cu instincte sau scheme de comportament înnăscute.

Din cele de mai sus rezultă limpede că un copil va avea o atitudine ambivalentă faţă de părintele de acelaşi sex. Pe de o parte îl admiră şi îl imită, pe de alta îl urăşte şi ar vrea să-l suprime. Dorinţele de suprimare sînt înăbuşite şi înlocuite cu angoasa de castrare. În plus apar sentimente inconştiente de vinovăţie şi nevoia de pedeapsă care, în viziunea lui Freud, este dictată de supraeu.

Este de reţinut un fapt: poziţia părintelui de acelaşi sex faţă de copil - mai precis calitatea relaţiei acestuia cu copilul - nu influenţează procesele descrise pînă acum. Altfel spus, nu putem împiedica ostilitatea copilului arătîndu-ne înţelegători, prietenoşi, amicali cu el. Nu ni-l apropiem coborîndu-ne pe noi înşine la nivelul lui aşa cum fac mulţi părinţi “intelectuali”. Copilul are nevoie să înfrunte un rival pentru că instinctul îi dictează acest lucru. El nu este implicat personal în această chestiune, ci execută un program înscris în el la naştere.

Pe de altă parte, procesele care nu se desfăşoară liber în viaţa reală colorează imaginarul oniric. Visele copiilor sînt pline de agresiune aşa cum o dovedesc visele unei fetiţe interpretate de C.G. Jung în lucrarea “Analiza viselor” editată de AROPA. Este foarte instructiv de studiat aceste vise.

Freud mărturisea că a descoperit sentimente ostile faţă de tatăl său în visele sale. Ori relaţia cu tatăl său a fost dintre cele mai bune. Totuşi, instinctul este mai puternic şi nu poate fi înfrînt.

Desigur că ostilitatea poate fi refulată, aşa cum am sugerat deja. Ea apare deghizat în vise. Sau poate fi sublimată. Găsim aici multe din expresiile spirituale întîlnite în relaţia dintre maestru şi discipol. De asemenea, iubirea prietenească sau atracţia copiilor mai mici faţă de cei mai mari pot împrumuta din energia pulsiunilor ostile. Refularea, sublimarea sînt cele 2 principale cursuri pe care le împrumută un instinct împiedicat să se manifeste.

 

(va urma)

Comunicare verbala

 

– Bine ai venit, dragule. Nu mă săruţi? Acum o jumătate de oră am venit și eu de la serviciu. Nu-ţi vine să crezi, dar am făcut o groază de treburi. De-abia aștept să-ţi spun câte mi s-au mai întâmplat astăzi. O știi pe colega aceea a mea care a divorţat acum doi ani și care m-a spus directorului că fac prozelitism pentru că le-am predat elevilor, unde sunt dirigintă, despre creaţiune? Ei bine, astăzi mă oprește și…

– Dragă, sunt obosit. Vreau să stau puţin liniștit și să închid ochii, ca să mă mai limpezesc.

– Nu-mi ia nici cinci minute să-ţi spun, că e foarte important. Nu cumva ai avut ceva necazuri la serviciu?

– Nu, răspunse el sec.

– Nu se poate să nu fi avut vreo neplăcere cu vreunul dintre colegi. Simt eu că sunt pe aproape, nu-i așa?

– Nu, o scurtă bărbatul.

– Ţi-a aprobat șeful din orele suplimentare pe care le-ai făcut săptămâna trecută, când ai venit mereu la nouă seara? Vorba aia, e pe uzura ta și pe răbdarea mea.

– Nu știu încă, spuse el fără chef.

– Bine că mi-am adus aminte, îl asaltă ea din nou. Te-ai hotărât când îţi iei concediu, ca să știu să-l programez și eu pe-al meu?

– Încă nu, spuse, întinzându-se în pat și închizând ochii.

– Dar ce mai aștepţi? Vrei să mă duc eu să vorbesc cu directorul tău? Sau vrei să-ţi petreci concediul singur, cum ai mai făcut-o acum trei ani?

– La de-astea ești bună! mormăi el din pat.

– Vrei să spui că de altceva nu sunt bună, decât să-ţi bag beţe în roate, nu-i așa? Și eu care i-am făcut clătite domnului meu până acum și i-am cumpărat halva cu cacao, că dulcele ăsta îi place lui, și poftim cum mă tratează dumnealui! Bine, domnule! Am să-ţi pun în clătite acreală de corcodușe și peste halva praf de scărpinat, că asta vrei și asta ești! Ușa s-a închis trosnind. După două minute, ușa se deschise brusc! El făcu ochii mari, simţind o nouă vijelie.

– Doar asta voiam să știi, spuse ea pe un ton ridicat. Colega asta a mea e rudă cu directorul tău și mi-a spus că are lista cu cei pe care vrea să-i avanseze și pe cei pe care îi va da în șomaj. Dar pe tine nu te interesează asta.

– Și ţi-a dat lista? sări el din pat.

– Nu mă interesează, răspunse ea rece, închizând ușa cu același tronc.

El, după ea în bucătărie.

– Și zici că ai putea s-o obţii? o asaltă el.

– Te rog să mă lași în pace. Sunt foarte obosită și nu mai pot discuta cu nimeni la secunda asta. De fapt, mi se pare că ai spus că și tu ești obosit și că n-ai nevoie de povestea nimănui. Chiar așa, mă duc să mă culc și eu puţin, ca să mă refac.

– Poate vrei să te ajut cu ceva, zise el, sperând ca ea să revină la povestea care la început l-a plictisit, dar acum îl interesa la culme.

Ochii lui se pierdură în gol pentru câteva secunde și apoi se auzi un zgomot, ca atunci când lovești cu paleta de ţânţari pe perete. Ea se năpusti în bucătărie, gândindu-se că el a spart ceva și că era o ocazie de a-l face de două parale.

– Ce-ai făcut? Ce s-a întâmplat? îl interogă ea.

– Nimic. Absolut nimic, zise el resemnat.

Bineînţeles că nu l-a crezut. Cu spiritul ei de observaţie, a descoperit în cele din urmă misterul: un obraz al minunatului ei soţ era roșu, iar celălalt, normal.

Ieși satisfăcută pentru judecata corectă a soţului ei. Ce se întâmplase?

Parada iubitilor de acelasi fel

As fi vrut sa incep cu: n-am nimic cu ei… Dar aflandu-ma intr-un moment de maxima sinceritate, recunosc, nu-mi plac cei care se dau in spectacol. Am incercat sa inteleg daca ce se intampla intre doua persoane de acelasi sex este dragoste, atractie fizica, pasiune… Cred ca exista cate ceva din toate astea. Cred ca mai exista si altceva. Ceva ce nu pot defini.

Cand aveam 16 ani, m-am urcat intr-un tren care mergea de la Bucuresti la Arad, cu intentia de a ajunge la Moneasa unde ma asteptau prietenii. Era destul de cald, desi era 8 seara. Intrasem in compartimentul gol si abia imi asezasem toate bagajele cand usa se deschise, in compartiment intra un tip si inchide usa dupa el. M-am simtit putin stanjenit deoarece nu spunea nimic si nici nu se aseza pe bancheta. M-am uitat la el cu coada ochiului. Era inalt, slab, cu un tel usor masliniu, avea ochii neobisnuit de apropiati. Pana la urma l-am ignorat si am continuat sa citesc din cartea pe care mi-o luasem sa-mi omor timpul.
Vocea lui m-a luat prin surprindere: “Vrei sa o punem?” N-am inteles imediat ce vrea sa zica, mai ales ca fenomenul gay nu era mediatizat. Abia dupa cateva secunde cand a repetat intrebarea vazand probabil fata mea uimita, m-am prins! Mediul in care traiam ma invatase ca e impotriva firii unirea intre doua persoane de acelasi sex. Pe fata mea se amesteca repulsia cu frica. Si probabil ca mai era ceva ce l-a speriat pe el, pentru ca eu mi-am smuls efectiv bagajul de pe raft si m-am repezit spre usa pe care o bloca el. S-a dat rapid intr-o parte si eu am luat-o la fuga pe holul trenului spre vagonul de clasa I. In urma mea s-a mai auzit o clipa: “Stai ca nu ti-am facut nimic, de ce fugi asa?”

Nu stiu cat am fost influentat de episodul de atunci. Nu stiu nici macar cata influenta a avut educatia pe care am primit-o sau statisticile despre infectarea cu hiv printre homosexuali. Probabil ca toate astea m-au facut sa privesc circumspect aceste relatii. Si le dezaprob. Nu ma manifest impotriva lor. Mi se pare foarte normal ca oricine sa aiba dreptul sa se comporte cum doreste atata vreme cat nu atenteaza la buna starea psihica si materiala a celorlalti.

De ce exista gayfest? Ce vor sa demonstreze?

Pauza

2 saptamani. Minim.

Emotia primei atingeri

Microsoft Surface. Un nume banal care ascunde in spate o tehnologie uimitoare. Arata ca o masuta de cafea pe care este asezat un ecran multitactil. te poti juca, poti trimite divrse comenzi, poate interactiona cu telefonul mobil sau diverse alte gadgeturi asezate pe suprafata sa. In interior, poseda 5 camere video care urmaresc miscarile de deasupra, conectivitate wi-fi, bluetooth, un computer in care tehnologia pare ca face minuni. Imagineaza-ti ca intri in restaurant si vrei o cafea, alegi de pe suprafata mesei ce vrei si in timp ce astepti comanda, de distrezi cu joculete virtuale. Sau vizualizezi un filmulet de pe youtube ca cel de mai jos:

Sorin Oprescu suspendat?

Blogul initial al lui Sorin Oprescu a fost restrictionat. Motivul celor de la wordpress: “This blog has been archived or suspended for a violation of our Terms of Service.” Adica un fel de vax! Cei din echipa d-lui Oprescu spun ca nu s-au violat cu nimic termenii si conditiile gigantului american, dar pana una alta, li s-a pus pumnul in gura.

Sincer, nu-mi place nici una dintre campaniile candidatilor de anul acesta. Incepusem sa-l simpatizez pe dl Oprescu, dar e prea inversunat impotriva actualului regim, impotriva partidelor, impotriva lui Basescu, impotriva tuturor. Isi consuma prea multa energie cu razboiul personal sau nu, in loc sa-si canalizeze efortul pentru a-i face e bucuresteni sa traiasca mai bine. Pana la urma tot ce-ar trebui sa faca e sa urmeze celebrul “Sa traiti bine” al presedintelui in exercitiu.

Dintre toti, dl Diaconescu mi se pare cel mai in masura sa faca ceva. Mentionez ca nu-mi place PSD-ul ca partid, dar sunt anumiti oameni pe care-i stimez. Corina Cretu e unul dintre ei. Adrian Nastase, ca politician si diplomat mi se pare exceptional. Ca om… nu ma pronunt, intrucat multele fapte indoielnice, probate sau nu, imi dau o senzatie neplacuta. Revenind la dl Cristian Diaconescu, se pare ca e singurul care nu e in razboi. Adica nu mi s-a parut ca ataca pe cineva. Traiesc in Bucurestiul asta de amar de ani si pana acum in afara de mici lucruri care m-au bucurat, n-am vazut proiecte de mare anvergura, menite sa schimbe cu ceva traiul nostru prafuit si sufocat.

Orasul nimanui

Am ajuns dimineata. Acum depinde care e definitia diminetii in acceptiunea fiecaruia. Sa zicem ca nu mai era chiar dimineata, dar numai din cauza ca am petrecut clipe minunate prin traficul din Bucuresti si de pe centura acestuia. Pe drum, numai frumuseti. Cam pustiu, dar frumos. La intrare ne-au intampinat niste omuleti de jumatate de metru, ciudati, imbracati in uniforme de militari, sculptati in bronz sau intr-un metal nobil. Ciudat grup statuar numit de localnici, “piticii”. In oras, numai gropi. L-am traversat in lung si-n lat si n-am reusit sa gasesc o bucata plata de asfalt. Liniste peste tot. Pe ici pe colo oameni mergand agale sau stand la taclale pe marginea drumului pe sub copaci, la scari de bloc. Ireal mi s-a parut. Masinile inaintau incet, parca dormind pe strazile pline de gropi. Aerul caldut ca lacrimile primarului plangand in avans dupa functia perfecta pe care o are de 4 ani, m-a facut sa atipesc placut la volanul masinii. Bine ca mi-am dat seama la timp ca intram in grupul de politisti din centru care se holbau fara rost la fetele imbracate prematur prea scurt, prea subtire, prea mulat, probabil anticipand zilele toride de vara ce vor urma.

Acum, scriind, cu geamul deschis prin care intra picuri rari de ploaie, ma gandesc la linistea acestui oras care pare pustiit de ganduri, pustiit de ratiune. Nimeni nu face nimic. Doar primarul se zbate sa-si creeze o imagine. Vrea sa ramana ceva dupa el, asa mi s-a spus. Probabil acesta e motivul pentru care a plantat statui maro, schimonosite, in toate intersectiile si parcurile orasului. Si cand mi-am exprimat frustrarea existentei unui astefel de management al orasului, mi s-a transmis ca probabil va fi revotat. Imi cer scuze oameni buni ca v-am deranjat din somul caldut si criminal in care v-ati cufundat. Al cui e orasul asta? Nu-i al vostru?