Mai ti minte cand mutai incet, lasciv regina de negru de colo pana colo si-mi curatai tabla de sah fara sa pot face nimic? Si mai ti minte cand cu un singur pion, te-am facut sa te retragi ranita in ciubusorul tau ca sa-ti aperi regele pe care oricum l-ai pierdut? Imi aduc aminte de buzele ce-ti reflectau obrajii rosii enervati. Cum am putut eu, un novice, sa-ti spulber jocul pe care cu atata incredere erai sigura ca-l vei castiga. Ei, lasa, o sa mai fie si o data viitoare, ti-am spus.
Creierul a preluat controlul asupra mea. A scurcircuitat centrul logicii si al gandirii si a trecut pe automat. In acel moment n-a mai existat decat instinct. Si m-a redus la ce eram la baza, dictandu-mi ce sa spun si ce sa fac.
Ultimele luciri ale flacarilor printre jaratic se luptau cu luna. Pana cand a ramas doar palida, lumina rosie, stinsa a resturilor de scantei. Nisipul de sub foc devenise sticlos, purtand o urma verzuie ce aducea cu smaraldul. Taceam. Eram amandoi muti pe dinafara, dar plini de cuvinte nerostite pe dinauntru. De parca ar fi fost ceva de zis! Adierea venita dinspre mare ne invaluia gandurile si ne aprindea simturile. Venisem mai aproape de corpul ei incins de soarele din timpul zilei in dorinta exprimata de a ma incalzi. Cealalta dorinta nu o exprimasem. De fapt nu mi-era frig. Mi-era doar foame. O foame de formele ei pline si senzuale. Am simtit-o instinctiv si pe ea, la fel. Un val de feromoni imi invadau narile si creierul. Urma de logica imi spunea sa stau linistit, sa ma oresc, sa ma abtin. Am alungat-o definitiv in momentul in care, tremurand, m-a atins. A fost ca un declic.
Salbatica, noaptea ne-a lasat sa ne privim cu ochii aprinsi pentru o fractiune de secunda. Apoi ne-a impins unul spre celalalt intr-o explozie de dorinte. Ne-am cnsumat energiile rivalizand cu cele ale valurilor care se spargeau de tarm facand nisipul sa fosneasca. Luna ne-a vazut si s-a ascuns. Ne-am contopit parand ca o singura fiinta contorsionata ciudat in noaptea clara, neagra, plina.
Si-apoi, regina s-a lasat pe spate si mi-a soptit: m-ai imbalnzit!
Heh, oare nu suntem toti asa cand suntem in preajma acelui cuiva special? Yes we are, yes we are.
Da, acea mica formatiune din hipotalamus preia controlul si ne trezim ca actionam instinctiv ca niste animale
Nu stiu de ce dar iar imi vin in minte Nine Inch Nails. Animalistic feels pretty good actually.