Am fost in week-end in Bucuresti. Am venit pentru o prezentare, ca si cum Transilvania nu e suficient de mare ca sa ma incapa. Trebuia sa gasesc un client la 600 de km departare! Am revazut oameni dragi, am fost luat in brate, pupat, mi s-au facut complimente. Unele de complezenta, altele din inima. Am invatat cu timpul sa le diferentiez pe cele mai multe.
Am vrut din toata inima sa vad insa o persoana foarte draga mie. Am vrut sa o sun, sa stie ca am venit, sa o iau in brate si sa o tin asa pret de cateva secunde ca sa-mi simta bataile inimii. Sa stie cat mi-a fost si cat imi va fi de draga. N-am sunat, n-am vazut-o, n-am strans-o in brate, nu mi-a simtit inima. Mi-a fost frica. Am pus mana pe telefon de 50 de ori, dar am ezitat. Mi-a fost teama ca nu va intelege, ca nu va accepta. Mi-a fost teama ca iertarea pe care mi-a spus ca mi-a daruit-o cu multa vreme in urma sa nu fi fost autentica.
Ne temem sa ne exprimam. Ne santajam unii pe altii. Ne pandim reactiile si actionam dupa cum ne taie capul, in concordanta cu ce credem ca simte celalalt la adresa noastra si dupa cum am fost educati sa simtim. Da, educati! Simtim ce nu trebuie pentru ca in copilarie am trecut prin diverse stari generate de parinti. De ce-ai spart paharul? Nu esti niciodata atent! Nu esti bun de nimic! Nu stiu ce-o sa ma fac cu tine! Mi-ai mancat zilele! Ne-a fost luata increderea in fortele proprii si zi de zi ne-a fost inoculata ideea ca lumea e un loc mai bun daca nu ne-am gasi acolo. Si la randul nostru facem aceleasi lucruri.
Am dat o viata salbatica, urata, agonizanta pe una mai placuta, zambitoare, dulce. Am plecat din batranul Bucuresti intr-un oras cu suflu occidental, cu oameni pasnici si saritori. Am descoperit cu uimire ca sa fi salutat pe strada de necunoscuti e un lucru normal si deloc nobisnuit. Am inceput sa cred ca oamenii pot descoperi in ei puterea de a trece peste tarele care-i inrobesc. Ma gasesc pe mine usor schimbat dupa doar putin timp de trait pe alte meleaguri decat cele in care eram obisnuit. Si am convingerea ca ma voi mai schimba. Voi ramane totusi acelasi om pe care tata l-a crescut cu daruire si dragoste. Voi ramane cu aceleasi principii sanatoase pe care o vreme le-am uitat sau ignorat, luat de vartej. Simt totusi uneori ca nu mi-am cerut iertare de la cine trebuie, cum trebuie… Ma bucur totusi ca am invatat sa traiesc momentele scurtei mele vietii cu bucurie, fara stres, fara constrangeri.
Va doresc o viata!
comentarii recente