Goana in noapte

Suna telefonul. Ma trezesc buimac, ma frec la ochi si ma uit pe geam. Intuneric. Telefonul suna in continuare. Cine sa ma deranjeze pe mine noaptea? Aoleu, e ceva de rau. Oamenii nu suna in toiul noptii decat daca s-a intamplat ceva rau. Din trei incercari reusesc sa apas pe yes. – Alo? – Vino repede… am facut accident… cred ca am omorat-o! Vocea de la telefon era sugrumata si de nerecunoscut. L-am recunoscut totusi pe colegul meu. – Stai linistit, unde esti? – La unirii, am omorat-o… – Ok, vin acum, nu pleca de acolo, stai linistit. Am inchis tlefonul, mi-am tras pe mine primii pantaloni intalniti in dulap, am apucat cu o mana un tricou si cu cealalta telefonul si cheile de la masina. In hol m-au intampinat cifrele rosii ale ceasului digital. Ceasul arata ora 3:66. Trecusem deja de el cand mi-am dat seama. M-am intors din goana  catre usa, m-am frecat la ochi din nou si m-am uitat mai bine. Era 3:56. Ce ora si-a gasit si asta sa faca accident!

Demarez in tromba si umplu de praf masinile parcate. Oricum nu conta pentru ca si asa era totul plin de praf. Am trecut pe rosu de 4 ori. Adica am trecut pe rosu toate semafoarele care aratau rosu. Celelalte aratau verde. Si am stabilit si un record personal. 190km/h pe Iuliu Maniu. E drept, masina mea are multi cai putere sub capota. Si eu eram inconstient si adormit, plin de adrenalina. Am reusit sa parcurg drumul in 13 minute. De la Gorjului la Unirii.

In piata, nimeni. Cateva masini stateau la semafoare. Am dat o tura si n-am gasit nici un accident, nici o masina de politie, nimic. Urc spre Sf. Vineri, gandindu-ma ca poate accidentul e mai sus si nu a stiut el sa-mi spuna. Nimic! Il sun. Nimic, nu raspunde.

Incep sa ma enervez. Unde o fi omul asta? Poate e in alta intersectie si nu stie el. Sun din nou. Nimic. Pana la urma raspunde. Avea o voce innecata. Imi spune printre sughituri ca l-au luat rudele decedatei si ca vor sa-l omoare, sa-l scap. Intreb disperat unde se afla! Si cu o voce total schimbata, razand, imi spune: – Unde sa fiu mai, in pat, orice om normal e in pat la ora asta! La multi ani de 1 aprilie!

Dragostea inseamna suferinta?

Valuri. Cer albastru. Pescarusi albi. Statea intins pe nisipul rugos cu mainile sub cap si asculta cu mintea goala sunetele involburate ale marii. Soarele diminetii inviorase plaja. Tipetele pescarusilor nu pareau sa-l irite. Avea pe fata un zambet trist si cateva cute ii inourau fruntea. Imaginatia il duse departe, tocmai in curtea bunicilor de la tara. Era mic si naiv. Cursul vietii lui incepuse acolo, demult in copilaria vesela si aparent fara griji in batatura bunicilor. Facu un salt in timp si se vazu la Brasov. Era sus pe o schela. Nu stia ce facea acolo, dar putea sa vada toata panorama superba a orasului si muntilor. Avea in mana un aparat de sudura. Ce cauta acolo? Nu era locul lui. Trebuia sa plece. Se vazu la facultate. O facultate pe care o adora si o ura in acelasi timp. Nu stia cum ajunsese sa studieze lucruri care nu-i placeau doar de dragul altora care-i placeau. Adica nu putea sa invete numai ce vroia. Asa credea. Drept pentru care a abandonat pur si simplu sistemul acela prost in care hartia pe care ar fi primit-o la sfarsit ar fi fost fara nici o valoare.

Se vazu pe banca de sub marul batran sarutand tremurand prima fata. Nu i-a placut. Nu-si dadea seama ce faceau baietii mai mari ca el atata caz. Nu era nimic atat de special. Si cu toate astea, a mers mai departe facand ce facusera atatia barbati inaintea lui. Cand fecioria lui devenise de domeniul trecutului, s-a gandit ca merita sa-si exploreze aceasta parte care parea de succes. Nimic nu-i placea totusi. Era intr-o continua cautare. Si avea relatie dupa relatie fara sa iubeasca pe cineva. Era ca un vanator pe care-l interesa doar alergarea, nu si prada. Atunci cand o avea, totul devenea lipsit de sens pana cand vana din nou.

Soarele devenise deja arzator. Cand deschise ochii, sirul amintitilor se intrerupse si trai din nou in prezent. Un prezent chinuitor la fel ca restul vietii lui. Acum iubea. Iubea cu toata fiinta lui, cum nu iubise niciodata in cei 25 de ani pe care-i traise. Si dragostea asta il macina pentru ca nu era ce-si dore, nu era cum isi imaginase. Credea ca dragostea e ca un val roz placut si racoritor pe care-l simti mereu la fel. Credea ca daca se indragosteste si ajunge sa iubeasca totul va deveni mult mai frumos. Dar nu era mai frumos. Si acum isi punea la nesfarsit o intrebare pe care o stia retorica: Dragostea inseamna suferinta?

Isi inchipui discutia cu parintii lui. Unica. Avusese doar una. Il iubeau, stia, dar mai stia ca avusesera probleme pe care in loc sa si le rezolve intre ei, le exteriorizasera in familie si ei, copii, fusesera afectati. Fugise de acasa. Ei, parintii nu considerasera ca fugise, dar el stia ca asa fusese. Si lipsa comunicarii cu ei, fusese hotaratoare pentru dezvoltarea lui psihologica. Se gandea la toate astea acum, cand devenise matur. Era matur? Asa credea.

Si mai erau banii. Isi imagina ca poate sa castige o multime de bani. Dar oricat de multi ar fi castigat, cheltuia si mai multi. Schimba job-uri gandindu-se ca la posibilitatea de a castiga si mai multi. Se asociase intr-o vreme cu un prieten intr-o firma. Firma care ar fi avut sanse destul de mari, sanse pe care el le-a inlaturat una cate una din lene, din lipsa de chef, din cauza suferintelor mistuitoare din interior. Cauta altceva. Mereu cauta altceva.

Si acum, pe plaja, singur, se gandea in sfarsit la el. La viata lui. La uriasa lui nevoie de ceva. Mereu de altceva. Ar fi dat orice sa afle ce era acel altceva pe care-l cauta mereu. Chiar si acum cand totul era asa de placut, de frumos, simtea nevoia unui alt cer, unui alt soare, unei alte mari pe plaja careia sa stea si sa se gandeasca. Si iarasi, intrebarea lui dintotdeauna isi facu loc prin sufletul lui sfasiat de nelinisti si cautari: Dragostea inseamna suferinta?

Steve Jobs, tulburator

Un fascinant si tulburator discurs al surprinzatorului Steve Jobs. Merita ascultat. Va va pune pe ganduri.

Orice credit rapid si ieftin

Va dau un pont! Petrisor Socol vinde credite. Ma rog, intermediaza vanzarea de credite. Dar are experienta si relatii. E mai simplu sa luati un credit prin el decat sa mergeti direct la banca. Un alt mare avantaj este ca stie deja care sunt ofertele bancilor si le poate alege pe cele mai bune. In cazul in care vreti voi sa alegeti, el va pune toate informatiile la dispozitie si va consiliaza in acest sens.

Vreti un credit? Vreti repede si fara mari batai de cap? N-aveti chef de alergat pe la banci? Luati legatura cu Petrisor. E foarte simplu!

P.S.: Da credite si pentru laptopul de la Bentley sau chiar pentru unul din bolizii renumitei firme.

N-ai bani de Bentley?

N-are nimic. Poti sa-ti iei un notebook Bentley. Costa 15000 EUR, dar in comparatie cu masina, e o nimic toata. Asa ca pune ipoteca pe casa, ia-ti un credit repede si inscrie-te pe lista. Vezi ca se dau ca painea calda si s-ar putea sa nu mai apuci!

De ce-ti inseli partenerul?

De ce sa insel?

Sa fim seriosi, putini isi pun o astfel de intrebare inainte sa faca pasul. Cei care se intreaba inainte, o fac doar retoric sau fara o dorinta reala de afla raspunsul. Cu toate astea, motivele exista si ele fac partenerii sa calce pe alaturi voit sau nu. Cum se pot deslusi itele aparent incalcite ale acestui “fenomen” care atinge, spun statisticile, 98% din cupluri?

Ce motive au barbatii?

Sex! Asta e primul motiv pe care tu, barbate, il invoci atunci cand iti inseli partenera de viata. Nu pentru ca nu ai iubi-o! Nu din cauza ca ea n-ar stii sa gateasca sau pentru ca nu are 90/60/90, nici macar din cauza ca te simti cicalit atunci cand te uiti la meciul de miercuri seara si dai gata 5 cutii de bere. NU! Primul tau motiv este faptul ca nu te poti stapani sa nu dai gres cand o femeie te vrea in pat. Alt motiv ar fi fanteziile tale erotice pe care nu le poti impartasi partenerei din cauza unei rutine din care ti-e lene sa iesi. Intr-un cuplu nu e totul roz. Nu poti sa faci sex de dimineata pana seara. Mai trebuie sa pui si aspiratorul din cand in cand, trebuie sa duci si gunoiul, trebuie sa speli si geamurile… Si normal ca daca nu le faci tu, barbat la casa ta, trebuie sa le faca ea, femeia visurilor tale. Doar ca dupa ce le face pe toate, cade de oboseala si nu mai are chef si energie sa-ti indeplineasca fanteziile sexuale pe care ti le imaginezi dupa ce te-ai uitat doua ore la filme porno. Si uite asa, te duci si le faci cu prima femeie care ti se ofera, nu conteaza ca a ta e mult mai frumoasa, mai desteapta, te iubeste si o iubesti. Conteaza doar ca pana la urma ajungi o prelungire a penisului tau care te trage in directia in care vrea el.

Si ce motive au femeile?

Tot pentru sex, evident. Dar la tine, e mult mai complex. Fie ca o faci din razbunare pentru ce-a facut el, fie ca o faci din cauza ca nu-ti corda atentie, fie ca lui nu-i pasa daca te satisface si te simti indreptatita sa-ti gasesti pe cineva care sa o faca, tot despre sex e vorba. Daca e sa fim sinceri, a insela in acceptiunea celor mai multi, inseamna sa faci sex cu altcineva decat cu perechea ta de viata. In realitate, a insela inseamna mult mai mult. Acele zambete, acele priviri sustinute, acele atingeri, discutii devenite intime, care pana la urma duc la un sarut furat pe holurile institutiei in care lucrezi sau cand cobori din autobuz, toate aceste lucruri inseamna tradarea increderii. Femeile le fac obligatoriu. Sunt putine care sunt dispuse sa treaca direct la sex fara sa simta afectiune. Ma refer la cele care au o relatie stabila. E adevarat ca exista si pasiune sexuala salbatica, dar se manifesta pentru barbatii din trupele de streaptease masculin sau cei asemenea.

Compasiunea

De cateva zile incerc sa scriu ceva despre compasiune. Am fost atent la mine, la cei din jurul meu si am incercat sa surprind ceea ce se numeste compasiune in comportamentele noastre. Mi-a fost atat de greu sa vad asta incat am inceput sa cred ca lumea nu prea mai stie ce inseamna acest lucru. In fiecare zi vad la stiri, aud pe la radio despre tot felul de tragedii in care oamenii sufera, dar nu se spune aproape nimic despre compasiunea semenilor lor.

Ce este compasiunea?

Biblia ne arata ca esenta vietii lui Isus pe acest Pamant a fost compasiunea. Exemplul lui Hristos ii indeamna pe oameni sa renunte la dorintele lor egoise si sa dea dovada de compasiune altora, in special celor in dureri si nevoi.

In traditia budista, compasiunea este acel lucru care face inima celor buni sa fie miscata de durerile altora. Prin ea, se alina suferintele semenilor. Se numeste compasiune pentru ca adaposteste si imbratiseaza pe cei nefericiti.

In dictionarul roman, termenul este descris sec, rece, fara sa reflecte de fapt nimic din esenta lui: “Sentiment de înţelegere şi de compătimire faţă de suferinţele şi nenorocirile cuiva; milă; compătimire; milostenie.”

Ce inseamna de fapt? Compasiunea e mai mult decat mila, intelegerea si compatimirea. Iti poate fi mila de o persoana cazuta pe jos, dar sa nu o ridici. Poti sa compatimesti pe cineva care sufera, gandindu-te la suferinta lui, dar sa nu faci nimic. Compasiunea este completarea milei sau compatimirii, cu o actiune care presupune renuntarea la confortul tau si ajutarea celui in nevoie. Dar nu facuta ca o virtute sau pentru a fi laudat sau bine vazut de altii. Asa nu are valoare. Adevarata compasiune e cand ajuti fara sa stie nimeni. Vi se pare probabil ciudat ce spun eu, intr-o lume in care egoismul si promiscuitatea a ajuns la niste cote inimaginabile si in care majoritatea se comporta ca si cum ar fi centrul pamantului. In aceasta lume nebuna, exista oameni care se sacrifica pentru altii. Putini, e drept. Nu ma refer acum la donatiile de milioane de dolari sau la ajutoarele pe care le dau marile corporatii sau oameni de afaceri. Ma refer la acele marunte lucruri ca o mana intinsa, o vorba buna, un zambet atunci cand e nevoie. Ma refer la momentul in care te ridici seara din fata televizorului si te duci sa ajuti un necunoscut, doar pt ca are nevoie de tine. Ma refer la identificarea ta cu nevoile si suferinta celuilalt.

Stiu ca exista multe asociatii de voluntari. Acesti voluntari sacrifica din timpul lor, energia lor, uneori banii lor sau alte resurse materiale proprii ca sa ajute. Si asta e un lucru bun, foarte bun. Dar nu sunt sigur ca toti o fac cu compasiune. Compasiunea nu e un lucru care se invata din carti sau scrieri ci din viata. Ajungi sa ai mila, sa ajuti pe altii mai ales daca tu ai trecut prin aceleasi lucruri. E aproape imposibil sa te pui in locul altuia, sa te identifici cu el, sa treci prin ce trece el si sa simti aceeasi suferinta pe care o simte el. Tine de educatia primita, tine de mediul si cultura in care traim, tine de caracterul fiecaruia. Cred ca lumea ar fi mult mai buna daca noi am simti o mica urma de compasiune in sufletele noastre din cand in cand si am lasa deoparte egoismul si egocentrismul care ne caracterizeaza asa de mult.

Bani gratis?

Daca aveti o astfel de impresie, inseamna ca sunteti foarte naivi. Nu exista bani gratis! Sa va intre bine in cap!

Efectul Placebo

Intr-o seara, tarziu, in timp ce lucram la o prezentare care trebuia sa fie gata a doua zi, somnul aproape ca m-a biruit. Mi-am amintit ca in bucatarie mai era niste cafea ramasa de dimineata. De obicei evit sa beau cafea la ore inaintate, insa de data aceasta simteam ca altfel nu fac fata. Asa ca am inghitit-o repede si am asteptat.

In mai putin de 10 minute, m-am simtit plin de energie, da, cafeina mobilizeaza zaharul din sange. Efectul a fost rapid poate si din cauza ca beau destul de rar cafea. A urmat apoi cresterea capacitatii de concentrare si atentiei; cafeina stimuleaza sistemul nervos. Apoi m-am grabit la toaleta, ca o confirmare a efectului diuretic al cafeinei. Pe scurt, am fost in forma pe tot parcursul celor trei ore ce mi-au fost necesare pentru terminarea proiectului.

In dimineata urmatoare, mi-am indreptat pasii lenesi spre bucatarie cu gandul sa-mi mai fac o cafea. Si mare mi-a fost mirarea cand pe pachetul de cafea scria mare: decafeinizata. Mi-am dat seama ca in seara precedenta doar faptul ca am trait cu impresia ca daca beau cafea, m-a facut sa am energie.

Emotiile pozitive si o viata sanatoasa stimuleaza productia unor substante in creier, numite endorfine. Probabil ca toata lumea a auzit de endorfine. Ce nu stiti e ca aceste substante nu sunt responsabile numai cu buna dispozitie sau fericirea de moment. Ele mai au un rol important: ajuta in lupta contra bolilor si promoveaza insanatosirea. Gandurile si emotiile influenteaza in mod direct mintea, care, la randul ei, afecteaza puternic corpul. Exista relatari despre persoane care credeau ca urmeaza sa moara si care au murit, fara sa se poata gasi nicio cauza directa a mortii lor.

De ce?

Ecourile pasilor lui se loveau haotic de peretii holului si rasunau lugubru in linistea mormantala. Mergea pana la capat, dupa care facea cale intoarsa. Isi formase deja un traseu si incepuse in imaginatia lui, sa toceasca mozaicul venetian nedefinit pe care calca. Dintr-o data, un om in alb din cap pana in picioare aparu langa el si incepu sa-i vorbeasca. Nu auzea ce i se spunea pentru ca nu isi dadea seama cum de nu-l vazuse inainte sa ajunga la el. Isi concentra toata atentia spre persoana de langa el care-i vorbea cu o voce blajina, linistitoare, dar autoritare in acelasi timp. Simtea ca nu-i vrea raul, ca vrea sa-l linisteasca, dar nu intelegea ce spune. Simti nevoia sa se aseze. Se apleca in fata usor si se indrepta spre cel mai apropiat scaun. Se aseza, dar se ridica imediat, amintindu-si ca cineva inca vorbea cu el, chiar daca nu intelesese nimic. Se indrepta spre omul in alb, se opri la 2 pasi, il privi pierdut dupa care se aseza din nou, isi prinse capul in palme si ramase asa mult timp.

In salonul imaculat, pata rosie, bizara, strica aspectul desavarsit de alb. Femeia de pe masa din mijlocul lui gemea usor. Incerca sa ridice capul dar nu reusi. Misca buzele in incercarea de a spune ceva. Nu-i iesi decat o soapta firava care-l obliga pe doctorul de la capul ei sa-si apropie urechea.

-Va rog, nu-i spuneti ce am, sa nu-i spuneti ca o sa mor… va rog, spuneti-i ca nu mai vreau sa-l mai vad, ca nu mai pot sa traiesc cu el, ca nu-l mai iubesc. Nu vreau sa stie ca mor…

Soaptele i se stinsera incet, lasandu-i pe medicii si asistentele din jurul mesei in asteptare. Monitorul din dreapta sfida linistea cu piuituri stridente din ce in ce mai rare pana cand totul se transforma in ceva ireal de liniar. Urma o usoara agitatie. Intr-un final, unul dintre medici, se indrepta catre un barbat in alb, care statuse deoparte si privise in tacere, si-l intreba:

- Anunti tu?

 Capul ii era din ce in ce mai greu, mainile obosite nu-l mai puteau sustine. Ridica privirea si-l vazu din nou pe cel in alb in fata lui. Mirat, il intreba daca are nevoie de ajutor. Intrebarea i se paru ridicola cateva secunde mai tarziu cand incerca sa-si ridice corpul care parea de plumb, de pe scaunul in care zacuse ore in sir. Isi privi ceasul dupa care compara ce vazu cu ora de pe ceasul mare din capatul holului. Erau in concordanta. Atunci de ce avea impresia ca pierduse timpul pe undeva? Se intreba ce cauta acolo si de ce statuse atat de mult. Raspunsul veni ca o maciuca in moalele capului:

-Am facut tot ce-am putut, nu a mai putut fi salvata. Daca ar fi venit mai devreme… Imi pare rau, pot sa va ajut cumva?

Il iubise! A vrut sa-l protejeze! Nu i-a spus nimic! Cancerul omoara, stia asta, dar nu vroia ca el sa stie. Il iubea prea mult! Acum ea nu mai era. El era o epava, cu carma rupta, plutind in deriva printre mormanele de mizerie omeneasca, fara singurul lucru frumos, dragostea ei. Si o singura intrebare, nebuna, nu-i dadea pace: De ce?

post preluat de pe un blog mai vechi