Sorin Oprescu suspendat?

9 05 2008

Blogul initial al lui Sorin Oprescu a fost restrictionat. Motivul celor de la wordpress: “This blog has been archived or suspended for a violation of our Terms of Service.” Adica un fel de vax! Cei din echipa d-lui Oprescu spun ca nu s-au violat cu nimic termenii si conditiile gigantului american, dar pana una alta, li s-a pus pumnul in gura.

Sincer, nu-mi place nici una dintre campaniile candidatilor de anul acesta. Incepusem sa-l simpatizez pe dl Oprescu, dar e prea inversunat impotriva actualului regim, impotriva partidelor, impotriva lui Basescu, impotriva tuturor. Isi consuma prea multa energie cu razboiul personal sau nu, in loc sa-si canalizeze efortul pentru a-i face e bucuresteni sa traiasca mai bine. Pana la urma tot ce-ar trebui sa faca e sa urmeze celebrul “Sa traiti bine” al presedintelui in exercitiu.

Dintre toti, dl Diaconescu mi se pare cel mai in masura sa faca ceva. Mentionez ca nu-mi place PSD-ul ca partid, dar sunt anumiti oameni pe care-i stimez. Corina Cretu e unul dintre ei. Adrian Nastase, ca politician si diplomat mi se pare exceptional. Ca om… nu ma pronunt, intrucat multele fapte indoielnice, probate sau nu, imi dau o senzatie neplacuta. Revenind la dl Cristian Diaconescu, se pare ca e singurul care nu e in razboi. Adica nu mi s-a parut ca ataca pe cineva. Traiesc in Bucurestiul asta de amar de ani si pana acum in afara de mici lucruri care m-au bucurat, n-am vazut proiecte de mare anvergura, menite sa schimbe cu ceva traiul nostru prafuit si sufocat.


Acţiuni

informatie

9 raspunsuri

9 05 2008
corinacretu

Multumesc foarte mult pentru aprecieri. O zi frumoasa!

9 05 2008
Crash

Cu placere! Scriu ce simt fara retineri :)

9 05 2008
carla

nici unu. poate nastase. doamne cum aveti nervi sa le cititi blogurile????????????????????????

9 05 2008
carla

la o prima vedere de 2 secunde nastase macar scrie pe unde a fost si ce a facut in campanie dand impresia ca face ceva. doi dintre ei scriu vorbe iar al treile scrie ca el opereaza cu maini curate. doamne da prost ii ca doar nu a opera cu ele murdare. sunt atat de prosti ca nici bloguri nu stiu sa-si faca daca vor sa se vanda.

16 05 2008
blur

ma nene! revin si io cu o intrebare banala: De ce nu isi cumpara un domeniu al lui?! ii fac io cadou. si domeniu si gazduire! de ce nu face asta? ce treaba are cu wordpressul acum?
mie imi pute a marketing si a campanie electorala: “Vai! Oprescu se lupta cu wordpressul! urmeaza oare Google? Microsoft? Yahoo? oare?”

come on!

21 05 2008
Printre picaturi

Nu prea reusesc sa inteleg, cum nu prea iti place PSD-ul, cand lauzi vreo trei indivizi destul de exponentiali pentru partidul asta. Ce poate face d-nul Diaconescu, ne-am cam lamurit din episodul pilot cand a fost ministrul justitiei si eu nu-mi doresc sa vad si episodul doi. Despre doamna la care faci referire, stiu ca a fost un infocat discipol iliescian, asa ca nu imi trebuie sa stiu mai multe. Iar atata admiratie pentru Nastase, sincer nu inteleg cum poate avea cineva, care a trait si a fost constinent de ce s-a intamplat in tara asta dupa ‘90 incoace. Exceptional in privinta dansului ar putea fi considerat doar norocul de a avea o matusa ca Tamara.

21 05 2008
Crash

@printre picaturi: mi se pare ca ti-ai format deja o parere, lucru care nu te lasa sa vezi adevarul. Tu generalizezi si asta nu e bine. Fiecare om are ceva bun in el si e in stare sa faca si bine. Nu am laudat pe nimeni. Daca citesti cu atentie o sa-ti dai seama de asta. Am transmis doar stima mea pentru Corina Cretu, stima pe care o am pt ca a ajuns acolo unde este si vrea sa faca ceva pt Romania. Din nefeicire nu pot spune asta despre multi, foarte multi din alte partide. Mie nu-mi place clasa politica, nu-mi place nici un partid de la noi pentru simplul fapt ca nu-si respecta ideologiile. Dar sunt oameni care vor sa faca ceva. N-am admiratie pt omul Nastase ci pentru diplomatul si politicianul Nastase. Se pare ca n-ai prins nuanta asta… Sa inteleg ca-l simpatizezi pe Oprescu?

22 05 2008
Printre picaturi

Pai eu nu stiu care e adevarul adevarat si cred ca toata lumea poate sa aiba o parere, asa ca ti-am zis parerea mea adevarata. Nu imi place sa fac politica, nu mai urmaresc si deci nu prea mai sunt la curent cu ce se inampla in viata politica de la noi, pentru ca la un moment dat mi-am dat seama ca pot sa-mi pierd timpul si altfel. Dar nu m-am putut abtine sa nu comentez cand am vazut catre cine iti indrepti stima si admiratia, pentru ca este vorba de niste personaje prafuite din spectrul politic, indiferent de poleiala actuala. Daca te simti flatat ca Doamna Corina Cretu iti viziteaza blogul si dialogheaza cu tine, asta nu inseamna ca trecutul dansei e sters automat cu buretele. Oricum, si eu m-am referit la Nastase din toate punctele de vedere. Cred ca trebuie sa ne raportam la valorile morale chiar si cand ne referim la profesia de politician. Nu poate sa-mi placa cum “ma vinde si cumpara” cineva, doar fiindca o face intr-un mod rafinat. Sper sa intelegi ca nu sunt influentat de preferinte politice si nu am de ce sa-l simpatizez nici pe Oprescu.

23 05 2008
Crash

Flatat e un termen care nu-mi place pt ca nu-l pot transforma in semntiment. Si daca zici ca nu te uiti si nu stii, de ce spui lucruri doar de dragul de a scrie ceva. Imi place ce face acum d-na Corina Cretu. Punct. Nu ma intereseaza asa tare trecutul sau lucrurile rele. Ma intereseaza cele bune si pozitive.

Lăsați un comentariu