Nefiind critic de teatru sau de altceva, voi incerca sa exprim doar ce-am simtit stand pe scaun in fata scenei pe care doi actori fenomenali interpretau piesa lui Cehov, Mascariciul.
„Am inteles ca nimic nu-i sfant in arta, ca totul e fantezie si minciuna, ca eu nu eram decat un sclav, jucaria unor trandavi, un mascarici, un clovn. Atunci am inteles publicul! Si de atunci n-am mai crezut nici in aplauze, nici in buchete de flori, nici in entuziasm!” Replica lui Vasili Vasilici, personajul interpretat genial de Horatiu Malaele, este in opinia mea cea mai profunda din tot spectacolul pus in scena aseara. M-am simtit ca un pitic in fata unor talente uriase. Ropote de aplauze zguduiau mica sala a teatrului Bulandra intrerupand linistea spectatorilor cu respiratia taiata de emotia asteptarii.
Horatiu Malaele şi Nicolae Urs cuceresc publicul de la primele replici şi hipnotizeaza spectatorii cu jocul lor fenomenal. Cei doi dau dovada de o imaginatie fara limite cand inventeaza situatii noi pline de umor si jongleaza cu replici spontane. Rafalele de aplauze la scena deschisă insotesc momentele de o improvizatie geniala demonstrand inca o dată calitatile de regizor ale lui Malaele. Sfarsitul in care Svetlovidov se impusca, este de un tragism mult amplificat fată de cel al lui Cehov, dramatizand intens sfarsitul carierei marelui actor.
Actorii m-au facut sa traiesc cu o intensitate cu care n-am mai trait niciodata o piesa de teatru, fiecare scena, fiecare replica. Fragmentele clasice jucate au impletit comedia cu drama, trecand de la una la alta atat de natural incat eram parca acolo, pe scena, plangand si razand impreuna cu ei.
Un spectacol pe care nu-l voi uita usor, un spectacol care m-a facut sa rad in hohote si in celasi timp sa mi se ridice parul pe ceafa, un spectacol uimitor, un spectacol pe care il voi revedea in mod sigur in perioada urmatoare.
comentarii recente